Nu de mult am terminat de citit cartea Gabrielei Melinescu, Jurnal Suedez, carte ce si-a lasat amprenta asupra mea. Trebuie sa recunosc ca aceasta autoare nu imi era deloc cunoscuta si nici multele similaritati si coincidente intre noi. Am dat intamplator peste aceasta carte in biblioteca atunci cand imi cautam o noua carte de limba suedeza. Un lucru mi-a fost intotdeauna cert, asemenea Gabrielei, "nimic nu este fara sens in aceasta viata aparent plina de haos." Acest jurnal este un memoriom al descoperirii de sine si mainii destinului.
Iata deci cum incepe acest jurnal: "N-am sa uit niciodata clipa in care am pus piciorul pe pamant necunoscut, pe aeroportul Arlanda din Stockholm, totul ascuns intr-o ceata albastra si cerul avand toate nuantele gri ale perlei. Stiam ca mi-am pierdut tara copilariei si ca poate n-am s-o mai revad niciodata."
Intr-o tara straina, "esti mereu intrebat mai ales despre tara din care vii si despre ziua plecarii. Abia am sosit si multi ar dori sama vada deja plecata."
"Abia vindecata de arsurile marii iubiri, mi se propune din nou acelasi lucru ingrozitor: o descidere in flacarile unui infern nou, despre care nu stiu nimic."
"Sunt aici ca sa ma spal de toata karma acumulata in tara din care vin", acelasi lucru il pot spune si eu.
Atat eu cat si Gabriela iubim iarna, "pentru ca furtuna, vantul, zapada, au fost mereu pentru nasterea mea".
"Climatul seamana cu caracterul meu extremist, si am mult de invatat de la clima, pentru a-mi ameliora fatalitatea caracterului meu excesiv."
Ce crede Gabriela despre suedezi? "aici oamenii nu obisnuiesc sa se uite unii la altii cand merg pe strada", si multe alte lucruri pe care cu totii cei proaspat sositi aici le-am putut observa.
" In timpul zilei tinerii suedezi sunt linistiti si foarte timizi; dupa caderea noptii, cand beau putina bere, nu e nevoie de prea mult, se transforma in animale salbatice." Citind acestea parca si aud vocea prietenei mele Enikö, spunandu-mi acelasi lucru.
Pe parcursul cartii viziteaza aceleasi orase si tari in care am fost si care au avut impact asupra mea, precum Lucerna in Elvetia si alte orase din Italia. La fel ca si mine, autoarei ii este frica sa viseze, pentru ca visele ei se transforma in realitate, la fel ca si pnemunitiile. Amandoua avem aceleasi pasiuni. Si mai surprinsa am fost sa citesc despre pasiunea ei legata de limba ebraica, Tora sau Kabbala.
Gabriela face aceeasi marturisire ca si mine, in acelasi loc, manastirea Namaiesti, si anume " voi parasi tara si nu ma voi mai intoarce niciodata".
Va recomand cu drag aceasta carte.
xoxo,
R.
